luni, 2 martie 2009

Poiana Cu Schit

In mijlocul padurii Borosesti, pe valea Cucoarei, se afla o poiana larga, cu iarba verde, de otava, adumbrita de stejari seculari si mesteceni fosnitori, cu coaja de omat. Locul este cunoscut din vechime sub denumirea de Poiana cu Schit, tocmai datorita unei bisericute ridicate de cneazul Duma Negru, fost mare vornic al Tarii de Jos, in vremea voievodului Alexandru cel Bun, ale carei ruine (incluse in Lista monumentelor istorice) mai dainuiesc inca in pajiste.

Tot aici, in Poiana cu Schit, se afla si treizeci de lucrari de arta monumentala realizate in perioada anilor optzeci de cei mai buni sculptori romani, constituindu-se intr-un adevarat muzeu in aer liber, fiind singura tabara de sculptura in piatra din Moldova, continuarea celei de la Magura, din judetul Buzau.


Importanta arheologica, stiintifica, artistica, precum si frumusetea acestor locuri, pline de istorie si legenda, sint tot atitea motive pentru care autoritatile locale si judetene s-ar cuveni sa se implice, cu simt de raspundere, in valorificarea potentialului turistic al zonei. (text Ion MUSCALU)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu