marți, 16 iunie 2009

Calul

Calul (Equus caballus) este un mamifer ierbivor copitat de mărime considerabilă, fiind una dintre cele şapte specii moderne ale genului Equus.




Calul domestic este un mamifer ce face parte din ordinul Perissodactylia, Familia Ecvideelor. Corpul este zvelt, iar gâtul este puternic şi poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptaţi oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafaţa incisivilor apar ornamentaţii, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini şi premolari se afla bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalţ. Este folosit pentru călărie şi dresaj (cai). (text Wikipedia)

Un comentariu: