Scrisoare deschisă catre domnul director al Casei de Cultură A Municipiului Iaşi ‘Mihai Ursachi’
Domnule Director,
Suntem un grup de voluntari care activează în Clubul Fotografilor. Din fericire (sau din păcate poate) activăm fără a fi activiști. Ne adunăm marti seara de 2 ori pe lună și privim fotografii, vorbim despre ele, facem expoziții şi încercăm să devenim fotografi mai buni. Și facem asta de 3 ani incoace. Totul se întâmplă prin munca benevolă de sute și mii de ore a unor persoane voluntare.
Domnule director Nichita Danilov, am dori să va simțim mândru de activitățile noastre. Nu ne felicitați, ci ne apostrofați, nu ne încurajați ci ne puneți constant bețe in roate, fie că este vorba de acorduri de cenzură sau de reproșuri fățișe că nu v-am lăudat cand a fost prezentă o personalitate.
Toate aceste manifestări sunt simţite din decembrie 2010, în urma apariţiei conflictului dintre dumneavoastră şi Dan Mititelu. Atunci ne-aţi suspendat Clubul, neţinând cont de Regulamentulul Clubului Fotografilor, pe care l-ați semnat și aprobat. Ne-ați reproşat personal că nu v-am lăudat în discuțiile avute cu invitații.
În 3 ani de existență a Clubului Fotografilor nu ați participat la NICI UN VERNISAJ și la NICI O ÎNTREVEDERE din cele peste 80 de expoziții deși ați primit de fiecare dată invitații. Ați cerut instituirea unei cenzuri demne de anii 50 asupra blogului și sitului Clubului Fotografilor fără nici un fel de motiv.
Cenzura impusa a dus la eliminarea unor anunțuri despre fotografie din motive care și acum ne scapă. Ne-ați interzis publicarea actelor de colaborare semnate între voluntarii Clubului și Casa de Cultură pe care o conduceti. În urma conflictului pe care l-aţi deschis cu domnul Dan Mititelu, l-aţi îndepărtat nemotivat din poziţia de coordonator al acestui Club, poziţie în care a activat cu succes vreme de 2 ani. Am dori să simțim că prețuiti acest Club la valoarea cu care este investit de prietenii din asociaţiile şi cluburile similare din ţară şi de peste hotare,de la care primim felicitări. Ne dorim să încetati conflictul pe care îl aveţi cu domnul Dan Mititelu, pentru a putea avea loc revenirea domniei sale în activităţile din care i se resimte lipsa.
Aşteptăm cu interes un răspuns din partea dumneavoastră şi ne rezervăm dreptul să notificăm în mod oficial instituţiile abilitate pentru a cerceta justeţea faptelor petrecute.
În încheiere, dorim să ne exprimăm speranţa ca vom fi ascultati şi că lucrurile vor lua un drum democratic.
Data 12.12.2011
Semnatari:
Ştefan Abageru Cristian Ţibu Alexandru Toma Claudiu Răileanu Ştefan Mardare Codrin Băleanu Lucian Cocea-Lionescu Cătălin Viţelaru Ştefan Isarie George Vintilă Gheorghiţă Epureanu Lucian Nistor Robert Mihăică Bogdan Toma Cosmin Ivaşcu Tudor Manolache Sorin Untu Alin Chelariu
Se afișează postările cu eticheta Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi. Afișați toate postările
luni, 12 decembrie 2011
sâmbătă, 3 iulie 2010
A 49-a întrevedere a clubului fotografilor IASI

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor
A 49-a întrevedere
marţi, 6 iulie 2010, de la ora 18.00
Sumar
De unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm.
Un punct de vedere:
Clubul Fotografilor a împlinit 2 ani de zburdălnicie, chiote şi ghiduşii
Dezbatere cu surprize iniţiată, întreţinută şi moderată de
membrii Consiliului Director al Clubului Fotografilor:
Ştefan Abageru, Sorin Aruştei, Cristian Bălţătescu,
Iulian Ciobănaşu, Ionuţ Ignat, Raluca Munteanu,
Robert Nemţanu, Cristian Ţibu şi George Vintilă.
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 20 iulie 2010, de la ora 18.00.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
vineri, 2 iulie 2010
Foto-sinteză în Parcul Copou

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
Lanterna Magică
- a 6-a pâlpâire -
Proiecţia de fotografii
"FOTO-SINTEZĂ"
Sâmbătă, 3 iulie 2010, ora 21
Parcul Copou
Fotografii de:
Daniela Abageru, Nicuşor Apostu, Radu Asiminicesei, Octavian Barnea,
Cristian Bălţătescu, Daniel Bejenaru, Eugen Brodner, Iasmina Calinciuc,
Iulia Chiraş, Liviu Chirica, Cătălin Chiriloi, Iulian Ciobănaşu,
Anamaria Ciucanu, Lucian Cocea-Lionescu, Alexandra Corneanu,
Dragoş Crăescu, Irina Creţu, Oana Damir, Cristian Gafiţescu,
Adrian Gârneaţă, Ionuţ Ignat, Ovidiu Isare, Cosmin Ivaşcu,
Andra Mircea, Robert Nemţanu, Lucian Nistor,
Carmen Parii, Cătălin Pârău, Iolanda Popa, Alexandru Preutu,
Octavian Purice, Gheorghe Rotaru, Ecaterina Şchiopu, Mădălina Toderaşcu,
Alexandru Toma, Bogdan Toma, Cristian Ţibu, George Vintilă.
Organizator: Ionuţ Ignat.
Cu prilejul împlinirii a doi ani de foto-existenţă, Clubul Fotografilor deschide o nouă sesiune de foto-sinteză în Parcul Copou, de largă respiraţie, pentru minte, inimă şi dantură.
Între cerul înstelat deasupra noastră şi legea morală din noi, vor fi proiectate 190 de fotografii realizate de 38 dintre membrii Clubului Fotografilor.

marți, 29 iunie 2010
Expoziţia colectivă de fotografie "25"

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor
"25"
Expoziţie de fotografie
Anna Bărbulescu, Florin Bogdan, Daniel Bostan, Mihaela Burlacu, Diana Butnaru,
Mădălina Ciubotăriţa, Eugen Cojocaru, Ionel Dascalu, Dan Earmacov,
Liviu Gherman, Silviu Lopatnic, Radu Luca, Gabriel Mihăilă,
Dan Mititelu, Vlad Nichifor, Anamaria Oanea, Dan Ozarchevici,
Oana Pătrăşcanu, Alina Percă, Daniela Răileanu, Alin Răşcanu,
Alina Savin, Gabriela Tăşchină, Nicoleta Varga, Suzana Vochin.
Galeria de Artă "Labirint"
Vernisaj: marţi, 6 iulie 2010, ora 19.30.
Perioadă: 6 - 18 iulie 2010, între orele 8 şi 20.
Expoziţia reuneşte 50 de fotografii realizate de 25 dintre participanţii la orele de iniţiere în fotografie organizate de Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi în perioada aprilie-iunie 2010.
vineri, 11 iunie 2010
A 48-a întrevedere a clubului fotografilor IASI

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 48-a întrevedere
marţi, 15 iunie 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din fotografia contemporană
Bernd Becher (n. 1931) şi Hilla Becher (n. 1934)
Din istoria fotografiei
Helmut Newton (1920 - 2004)
prezintă: Raluca Munteanu
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Constantin Opriş (Bucureşti), Cristian Bălţătescu,
Octavian Carare şi Cosmin Ivaşcu
Moderator: Robert Nemţanu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 6 iulie 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
Etichete:
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi,
Iasi
O întâlnire cu domnul Sorin Onişor

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor
Duminică, 13 iunie 2010, de la ora 10.00
Întâlnire fotografică
Invitat:
Sorin Onişor
Anul naşterii: 1970. Domiciliu: Timişoara. Studii: Facultatea de Litere, Filosofie şi Istorie.
Masterat în istorie şi doctorat în antropologie la Universitatea de Vest din Timişoara.
Premiul "Fotograful anului 2009" decernat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.
15 premii la concursuri naţionale de fotografie. Patru albume de fotografie tipărite.
Zece expoziţii personale de fotografie. Peste patruzeci de expoziţii colective de fotografie.
Site: www.sorinonisor.ro. E-mail: sorin.onisor[]gmail[]com.
Tema discuţiilor:
promovarea tinerilor în Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.
Sunt aşteptate la întâlnire toate persoanele pasionate de fotografie.

Expoziţia de fotografie "În detaliu" de Octavian Barnea

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Galeria "Labirint"
Octavian Barnea
"În detaliu"
Expoziţie de fotografie
Vernisaj: marţi, 15 iunie 2010, ora 19.30
Perioadă: 15 iunie - 4 iulie 2010, între orele 9 şi 21.
Expoziţia este alcătuită din 30 de fotografii format 30,5 x 45 cm.
Lucrări ale autorului se află în:
http://octavianbarnea.blogspot.com
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Galeria "Labirint"
Octavian Barnea
"În detaliu"
Expoziţie de fotografie
Vernisaj: marţi, 15 iunie 2010, ora 19.30
Perioadă: 15 iunie - 4 iulie 2010, între orele 9 şi 21.
Expoziţia este alcătuită din 30 de fotografii format 30,5 x 45 cm.
Lucrări ale autorului se află în:
http://octavianbarnea.blogspot.com
Etichete:
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi,
Expozitie,
Iasi
luni, 17 mai 2010
A 46-a întrevedere a clubului fotografilor IASI
Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 46-a întrevedere
marţi, 18 mai 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
Mario Giacomelli (1925 - 2000)
Din fotografia românească
Mihai Moiceanu (n. 1958) - prezintă: Adrian Gârneaţă
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Bogdan Onofrei şi Alexandru Preutu
Moderator: Robert Nemţanu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 1 iunie 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
luni, 3 mai 2010
A 45-a întrevedere a clubului fotografilor IASI

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 45-a întrevedere
marţi, 4 mai 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
Jeff Wall (n. 1946)
Din fotografia românească
Cosmin Bumbuţ (n. 1968) - prezintă: Gloria Luca
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Mădălina Toderaşcu şi Bogdan Toma
Moderator: Dan Mititelu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 18 mai 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 45-a întrevedere
marţi, 4 mai 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
Jeff Wall (n. 1946)
Din fotografia românească
Cosmin Bumbuţ (n. 1968) - prezintă: Gloria Luca
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Mădălina Toderaşcu şi Bogdan Toma
Moderator: Dan Mititelu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 18 mai 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
miercuri, 14 aprilie 2010
A 44-a întrevedere a clubului fotografilor IASI

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 44-a întrevedere
marţi, 20 aprilie 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
Marc Riboud (n. 1923)
Din tehnica fotografică
Procedeul autocrom - prezintă: Cătălin Chiriloi
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Francesca Pantea şi Iustinian Popa
Moderator: Dan Mititelu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 4 mai 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 44-a întrevedere
marţi, 20 aprilie 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
Marc Riboud (n. 1923)
Din tehnica fotografică
Procedeul autocrom - prezintă: Cătălin Chiriloi
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Francesca Pantea şi Iustinian Popa
Moderator: Dan Mititelu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 4 mai 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
joi, 1 aprilie 2010
Expoziţia colectivă de fotografie "32"

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Galeria "Labirint"
"32"
Expoziţie de fotografie
Mihaela Aioanei, Anda Bordianu, Cristina Botezatu, Raluca Butnaru,
Bogdan Cernea, Cristian Ciobănaşu, Flavius Cristea, Irinel Dan,
Lia Dimov, Svetlana Dimov, Cezar Dumea, Adrian Gheorghică,
Lucian Herciu, Smaranda Hristodorescu, Alexandra Iliuţă, Auraş Luchian,
Dan Mititelu, Dorin Mocanu, Teona Porumb, Cristian Prisacariu,
Sebastian Radu, Claudiu Răileanu, Mirela Slusaru, Marius Strugaru,
Emilian Tarcan, Ana Teacă, Cristian Teacă, Adela Trofin,
Cătălin Ţurcanu, Daniel Ursache, Elena Ursache, Elizabeta Vîrlan.
Vernisaj: marţi, 6 aprilie 2010, ora 19.30.
Perioadă: 6 - 18 aprilie a.c., între orele 8 şi 20.
32 dintre persoanele care au participat la orele de iniţiere în Fotografie organizate de Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi în perioada ianuarie - martie 2010 au contribuit, fiecare, cu câte două lucrări.
Expoziţia reuneşte 64 de fotografii (30.5 x 45 cm), în mare parte realizate înainte de "parcursul iniţiatic", tocmai pentru a-i dovedi completa inutilitate.

O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
începe luni, 12 aprilie 2010, la ora 18.00

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi
luni, 12 aprilie 2010, de la ora 18.00,
O iniţiere în Fotografie
cu Dan Mititelu
Parcursul durează 20 x 2 ore, se desfăşoară luni şi joi, între orele 18.00 şi 20.00, iar preţul său de 100 lei trebuie să fie achitat integral de către fiecare participant(ă) până joi, 15 aprilie a.c., la sediul Casei de Cultură "Mihai Ursachi" din Parcul Copou
(tel.: 0232-26.75.47).
Alte detalii se află în: http://foto-grame.blogspot.com.

Temele parcursului
1. Introducere - luni, 12 aprilie 2010
2. Lumină - joi, 15 aprilie 2010
3. Ochi - luni, 19 aprilie 2010
4. Percepţie vizuală - joi, 22 aprilie 2010
5. Reguli de compoziţie - luni, 26 aprilie 2010
6. Aparate de fotografiat - joi, 29 aprilie 2010
7. Exponometrie - luni, 3 mai 2010
8. Timp de expunere - Diafragmă - joi, 6 mai 2010
9. Obiective fotografice - luni, 10 mai 2010
10. Flash-uri - Lămpi - joi, 13 mai 2010
11. Accesorii fotografice - luni, 17 mai 2010
12. Laborator clasic - joi, 20 mai 2010
13. Procesare digitală - luni, 24 mai 2010
14. Gestionare a imaginilor - joi, 27 mai 2010
15. Agenţii - Concursuri - luni, 31 mai 2010
16. Istorii fotografice - joi, 3 iunie 2010
17. Fotografie românească - luni, 7 iunie 2010
18. Etică - Legislaţie - joi, 10 iunie 2010
19. Estetică fotografică - luni 14 iunie 2010
20. Portofolii personale - joi, 17 iunie 2010
Note
1. Pentru cei nehotărâţi, la prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă.
2. Toţi cei care au achitat o taxă pentru una din "iniţierile" anterioare pot participa gratuit la oricâte alte întâlniri din cadrul noilor parcursuri.
3. Participanţilor li se cere numai bunăvoinţă şi răbdare. Aparatele fotografice pot să lipsească. Inima şi mintea însă nu.
4, Toate aceste ore de iniţiere în Fotografie sunt plictisitoare, întrucât prelegerile mititele nu au nici o utilitate practică.
5. La sfârşitul celor trei luni de foto-discuţii nu se ţine vreun examen şi nici diplome (de merit) nu se oferă; doar o expoziţie colectivă se organizează.
6. Cele opt serii organizate până acum au reunit 284 de persoane; 188 dintre acestea au participat cu lucrări prezentate în 10 expoziţii colective de fotografie.
7. Anual se organizează patru parcursuri, în lunile ianuarie - martie, aprilie - iunie, iulie - septembrie şi octombrie - decembrie.
8. Din luna mai a.c., toţi cei pasionaţi de fotografie sunt aşteptaţi să se înscrie în Clubul Fotografilor de la Casa de Cultură "Mihai Ursachi", în cadrul căruia nu se percep nici un fel de taxe.

A 43-a întrevedere a clubului fotografilor IASI

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 43-a întrevedere
marţi, 6 aprilie 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
John Baldessari (n. 1931)
Din fotografia contemporană
Chema Madoz (n. 1958) - prezintă: Lucian Cocea-Lionescu
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Narcis Adochiei şi Ionuţ Ignat
Moderator: Cristian Bălţătescu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 20 aprilie 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 43-a întrevedere
marţi, 6 aprilie 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
John Baldessari (n. 1931)
Din fotografia contemporană
Chema Madoz (n. 1958) - prezintă: Lucian Cocea-Lionescu
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Narcis Adochiei şi Ionuţ Ignat
Moderator: Cristian Bălţătescu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 20 aprilie 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
marți, 30 martie 2010
Expozitie de fotografie "Abandon"- Tudor Manolache, Octavian Tudose, Alexandru Popa
Va asteptam Marti, 6 aprilie 2010, ora 19.45 in parcul Copou la vernisajul expozitiei "Abandon".
Expozitia va putea fi vazuta in perioada 6 aprilie-18 aprilie 2010.
Articole:
Etichete:
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi,
Expozitie,
Iasi
vineri, 12 martie 2010
A 42-a întrevedere a clubului fotografilor Iasi

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Sala "Diotima"
A 42-a întrevedere
marţi, 16 martie 2010, de la ora 18.00
Sumar
Din istoria fotografiei
Elliott Erwitt (n. 1928)
Din fotografia contemporană
Art Wolfe (n. 1951) - prezintă: Iulian Ciobănaşu
Din tehnica fotografică
Laboratorul digital - prezintă: Ovidiu Diaconu
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor
Gloria Luca şi Alexandru Toma
Moderator: Dan Mititelu
Următoarea întrevedere se va petrece marţi, 6 aprilie 2010, de la ora 18.
Accesul în sală este permis doar persoanelor care fac parte din Clubul Fotografilor.
Expoziţia de fotografie "Pe tărâmul vikingilor" de Cosmin Ivaşcu

Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Galeria "Labirint" (b-dul Carol I, Parcul Copou)
Cosmin Ivaşcu
"Pe tărâmul vikingilor"
Expoziţie de fotografie
Vernisaj: marţi, 16 martie 2010, ora 19.30.
Perioadă: 16 martie - 4 aprilie 2010, între orele 8 şi 20.
Expoziţia este alcătuită din 25 de fotografii (30,5 x 45 cm) realizate în Norvegia.
Accesul în Galeria "Labirint" este permis doar persoanelor pasionate de fotografie.
Etichete:
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi,
Expozitie
miercuri, 24 februarie 2010
Expozitii la IASI
Clubul Fotografilor
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Galeria "Labirint"
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Galeria "Labirint"
Etichete:
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi,
Expozitie,
Iasi
duminică, 14 februarie 2010
Expoziţia de fotografie "China de Sud-Est" de Iulian Ciobănaşu

Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi - Galeria "Labirint"
Clubul Fotografilor
Iulian Ciobănaşu
"China de Sud-Est"
Expoziţie de fotografie
Vernisaj: marţi 16 februarie 2010, ora 19.30.
Perioadă: 16 - 28 februarie 2010, între orele 8 şi 20.
Cu prilejul începerii Noului An chinezesc, expoziţia reuneşte 32 de fotografii 40 x 60 cm şi două imagini panoramice de 50 x 120 cm, realizate în Hong-Kong, Macao şi China de Sud-Est continentală.
Clubul Fotografilor
Iulian Ciobănaşu
"China de Sud-Est"
Expoziţie de fotografie
Vernisaj: marţi 16 februarie 2010, ora 19.30.
Perioadă: 16 - 28 februarie 2010, între orele 8 şi 20.
Cu prilejul începerii Noului An chinezesc, expoziţia reuneşte 32 de fotografii 40 x 60 cm şi două imagini panoramice de 50 x 120 cm, realizate în Hong-Kong, Macao şi China de Sud-Est continentală.
Etichete:
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" Iasi,
Expozitie,
Iasi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)